Simina Mistreanu

Iunie 1, 2008

Esquire de mai

Filed under: esquire, narative — animist @ 4:29 pm

E 1 iunie. Maine apare pe tarabe un nou numar Esquire. A trecut o luna de cand tot incerc sa scriu pe blog despre un numar al revistei special pentru mine: numarul din mai.

Am mai scris despre revista asta in septembrie si in octombrie. Erau primele mele intalniri cu o colectie de bucati de jurnalism special. Un jurnalism care cauta cu mai multa atentie si care povesteste cu mai multa implicare. Al doilea numar al revistei m-a convins sa ma inscriu la cursul de jurnalism narativ, predat la CJI de Cristi Lupsa, senior editor Esquire.

In cele trei luni de curs am invatat cate ceva despre jurnalismul cu secvente, personaje, dialog, fir narativ. Despre cum sa spui povesti. Am incercat sa spun povestea lui David Neacsu, alpinistul care anul acesta va urca pe cel de-al saptelea varf din Seven Summit (cele mai inalte varfuri de pe cele sapte continente). Neacsu e un om pasionat de munte, obsedat, care va face orice pentru obsesia sa. Isi va pune viata in pericol intr-un trib de salbatici papuasi sau va accepta cu resemnare sa-si piarda sotiile care divorteaza de el din cauza expeditiilor sale interminabile. A fost unul din cele mai frumoase interviuri pe care le-am luat pana acum pentru ca dincolo de informatie, omul mi-a impartasit temerile si dorintele sale, mi-a dat o lectie despre cum sa-ti cresti si sa-ti tii visul in viata.

Povestea lui Neacsu a insemnat inceputul colaborarii mele cu Esquire. Articolul a aparut in numarul din mai, alaturi de povestea unuia din cei mai vechi primari din tara, culeasa tocmai de la Iasi, si de un textulet personal despre femeile-primar. Urmeaza si alte povesti, prin care sper sa vad si sa arat bucati de viata.

Gata, am scris. Cam tarziu, ce-i drept, sper sa fiu mai pe faza data viitoare 🙂 Revin dupa ce apare numarul de iunie, care arata promitator.

P.S.: La multi ani tuturor copiilor! Ganduri bune la patrat pentru cei nascuti azi 😉

Anunțuri

Ianuarie 11, 2008

De ce scriem?

Filed under: esquire, jurnalisti, narative, personale — animist @ 12:52 am

Cristi Lupsa, Senior Editor la Esquire, si-a facut blog despre scriitura. Despre a scrie.

Eu m-am indragostit de Esquire de la primul numar si asta parte datorita articolului lui Cristi despre Nemescu. Un articol pe care l-a scris dupa ce a vorbit cu o gramada de oameni care au facut parte din viata regizorului: parintii, iubita, prietenii, profesorii din facultate, colegii. Era ceva… nou. Articolul din al doilea numar, un eseu personal in care isi publica pe hartie lucioasa nedumeririle despre gradul de inchegare pe transversala a familiei sale, m-a convins sa ma inscriu la cursul de jurnalism narativ pe care il preda la CJI.

Nu prea stiam ce-i aia jurnalism narativ. Nici acum, dupa aproape trei luni, nu stiu. Cristi ne-a intrebat din nou miercuri seara, la curs, cum am explica acest concept… nu prea ne-a iesit.

As putea enumera acum o serie de motive pentru care imi place jurnalismul narativ – din cat am reusit sa inteleg pana acum din el – sau o serie de motive pentru care il admir pe Cristi. O sa ma rezum la unul: are curiozitatea, curajul si cunostintele pentru a se apleca asupra actului de a scrie in sine. Are idei multe si bine definite despre cum e sa scrii: scrisul e disciplina, tehnica, se invata, se exerseaza, se slefuieste si, cel mai important, se rescrie.

Un blog in care sa scrii in fiecare zi despre cum e sa scrii, fara sa devii repetitiv sau plictisitor, e o tentativa indrazneata. Pana acum, inceputul e bun. Am regasit in primele postari multe din ideile pe care ni le-a spus la curs. Ce mi-a placut cel mai mult insa a fost reactia in lant pe care a provocat-o pe cateva bloguri: oamenii s-au apucat sa scrie despre motivele care ii determina sa scrie.

„Relatia ta cu scrisul” a fost prima tema pe care am primit-o la cursul de jurnalism narativ. Eu am ametit-o complet. Am scris un textulet fortat si un pic artificial despre cum imi ies mie lucrurile bine atunci cand nu le dau prea multa atentie. E unul din textele alea pe care preferai sa nu le fi scris si pe care ai vrea sa le stergi din memorie… concluzia simpla ar fi ca imi este greu sa descifrez motivele pentru care scriu. Nu am o relatie de cand lumea si pamantul cu scrisul, nu vad actul in sine ca pe un partener fara de care nu mi-as putea imagina viata.

Stiu ca nu as putea scrie un roman despre mine. Nici macar un eseu mai lungut. Dovada e (zambet) ca nici primul task mai mare pe care l-am primit la curs – un eseu personal – nu mi-a iesit prea bine. L-am invartit un pic, m-am chinuit un strop, dupa care am decis sa il schimb cu un text despre garsoniera mea. Si iata cum a aparut referentul. O alta concluzie destul de simpla ar fi ca imi e frica sa intorc camera cu obiectivul spre mine si sa privesc. Atunci cand am la cine sau la ce sa ma uit, un obiect ce se lasa descoperit, lucrurile se simplifica instantaneu. Vorbesti cu un om, incerci sa intelegi un fenomen si atunci a scrie devine usor, natural, cu sens. Scriu pentru ca gasesc in exterior „motive” care sa ma faca curioasa, sa ma determine sa ma apropii de ele, sa le inteleg si sa le explic. Si apoi sa impartasesc si altora concluziile sau procesul… cat mai bine.

Ok, acum ma opresc pentru ca imi dau seama ca ceea ce am scris aici nu prea are sens. Pentru ca, prin acest text, tocmai mi-am explicat motivele pentru care scriu. Dar ma linistesc pentru ca imi dau seama ca probabil nu sunt nici complete, nici valabile, asa ca… sa-i dam publish.   

Nu fara concluzia de maximum 10 cuvinte: Scriu pentru ca vreau sa descopar de ce scriu

Octombrie 14, 2007

De weekend (Esq.2)

Filed under: esquire, personale, publishing — animist @ 11:58 pm

esqrooct.jpg

Mi-am petrecut parte din seara de duminica in compania numarului din octombrie al revistei Esquire. Imi dadeam seama, pe masura ce o citeam, ca intru in starea de relaxare, familiaritate si curiozitate copilareasca pe care o aveam cand ma intorceam seara acasa si reluam lectura intrerupta a unui roman cu ale carui personaje ma imprietenisem… Ca sa n-o mai dam in metafore, despre esq.oct urmatoarele:

Cristian Lupsa: „Jurnalismul pe care il invatasem in America ma facuse dependent de povestile oamenilor. Gasisem o mare doza de umanitate in modul in care erau spuse, una de care presa din Romania nici nu are habar”. Exact asta ne arata Cristian in „Portretul de familie” pe care l-a schitat luna aceasta: un altfel de jurnalism, unul in care se spun povesti, cu sinceritate dar fara patetism. Povestea familiei Lupsa, lipsita de istorie, a bunicului care incercase fara succes sa devina gazetar, a lui Momo care acum vorbeste mai mult decat inainte. Un articol extrem de personal, despre reconstructia amintirilor, presarat cu bucati din mail-urile studentului american catre familia de acasa… Dupa materialul cu Nemescu de luna trecuta, articolul asta m-a convins sa ma inscriu la cursul de jurnalism narativ, pe care Cristian Lupsa il preda la CJI 🙂

Absolut genial, pictorialul cu universitari. La pagina 109, prof. univ. dr. Marian Petcu. Prietenii stiu de ce.

Materialul Iuliei Blaga despre Iosif Viehmann, un respectat speolog roman, care la varsta de 82 de ani inca mai face experimente de izolare in pesteri, pentru a testa functionarea ceasului biologic atunci cand mintea iti e deconectata de orice aparate care masoara trecerea timpului.

Alex-Bradut Ulmanu vorbeste, in acest numar, despre stereotipuri si despre romanii care au tendinta de a se stampila reciproc, in functie de zonele geografice din care provin. Ca aradeanca venita in Capitala, subscriu intru totul ideilor insirate in articol. Si sa stiti ca nu e tocmai usor sa explici aproximativ lunar ca „miticii nu sunt chiar atat de naspa”. Si dupa 10 minute de argumente solide, blanda renuntare: „ei, poate am avut eu noroc pana acum”.

„Senzationalele aventuri ale celebrului detectiv particular Juanito William Bond” – copios si amuzant, nou si tonic. Proza, altfel spus. De Florin Lazarescu.

Si mi-a mai placut articolul importat despre Scarlett Johanson. Sub scuza orei la care scriu, as zice un fel de „new media pe hartie”, care imbina registrele vocile si sursele, la nivel de continut, si textul cu poze si cu sagetute, la capitolul imagine.

Gata, dorm, ca e cazul.

Septembrie 23, 2007

Esquire – pentru domni si domnite

Filed under: esquire, personale, publishing — animist @ 11:15 pm

Daca tot facem documentatie pentru un articol despre reviste pentru barbati, sa ne oprim nitelus si la Esquire – prospatura din domeniu. Revista a aparut pe tarabe la inceputul lunii, adusa in Romania de Sanoma Hearst. Pentru cine n-a cumparat-o si n-a citit paginile de introducere, Esquire este prima revista americana pentru barbati, fondata in 1932 (batranelul Hugh Hefner facea parte din echipa 🙂 ). 

Esquire Romania l-a primit redactor-sef pe Radu Coman si apare in formula de articole straine plus colaboratori romani… Acum, Esquire ne place. Este o revista pentru barbati/domni, o revista fara femei goale, fara masini si gadget-uri in exces, fara „Fata lunii”, „Fundul lunii”, „Bancul lunii”. Are articole bune, de bun-simt, scrise de oameni inteligenti.

Printre acestia, Alex-Bradut Ulmanu ne povesteste despre blogosfera romaneasca ce nu separa graul de neghina, ne da o reteta pentru a deveni bloggeri cu mult public si face aluzii repetate si critice la adresa lui Zoso. Cristian Lupsa, intr-un articol frumos si muncit, face portretul regizorului Cristian Nemescu, din discutii cu familia, iubita, prietenii, profesorii din facultate si colegii. Tot Lupsa, de asta data intr-un material haios, ne face o demonstratie de inspiratie la scris in betie crescendo. Mai zic de Cristian Patrasconiu, care ni-l arata pe Dumnezeu din postura de agent electoral si gata! Mai cititi si voi. Eu astept numarul doi. 

Blog la WordPress.com.