Simina Mistreanu

Iunie 13, 2008

Vineri, 13 :)

Filed under: events, personale, publicitate, wall-street — animist @ 7:55 am

E iunie, e vineri, e 13. E cald, e meci. Vreme buna de luat bagajul in spinare si plecat spre malul marii. Maine pe vremea asta voi fi (sper – daca nu pierd avionul sau trenul) la Cannes. Nu pentru mare si soare, ci pentru publicitate.  Bucati frumoase de publicitate, impachetate intr-un festival mare-mare: Cannes Lions 2008.

Detalii aici 🙂

Mai 19, 2008

Effie, Olimpiadele Comunicarii si Laura

Filed under: events, jurnalisti, personale, publicitate, wall-street — animist @ 12:57 am

O postare-pachet. Pentru ca tot nu am scris de mult pe blog. Si pentru ca mi-am gasit tocmai noaptea de duminica pentru reflectii despre lucrurile care merita postari.

Effie 2008, festivalul eficientei in publicitatea romaneasca. A fost joi seara in BamBoo si a adunat agentii, clienti, jurnalisti si pe Andi Moisescu. Castigatorii aici. Pe scurt: GMP si Timisoreana – Grand Effie, GMP – 7 premii, McCann Erickson – 6 premii, Leo Burnett – 4 premii.

De retinut: Sorin Psatta a luat Gold Effie pentru prima campanie inscrisa de un publicitar independent, „Nu-ti lasa copilul educat de televizor”, realizata pentru CNA.

De meditat: cum unele agentii iau premiul pentru Sustained Success (succese adunate de-a lungul a cel putin trei ani) pentru conturi pe care le gestioneaza doar de cateva luni. La fel de interesante sunt si premiile castigate de branduri care s-au despartit recent de agentia lor. E emotionant cand clientul urca cu agentia pe scena si ii spune „Ne e dor de voi”. Mda.

Olimpiadele Comunicarii, vineri seara. Recunosc ca am stat in sala doar la inceput, la premiile pentru bloguri, si la sfarsit, la sectiunea Advertising. In rest, am participat la niste discutii despre telefoane mobile, Yahoo si Andrei Rosca si am sorbit dintr-un pahar de Cola care nu imi era destinat. Nu eram organizator.

Sectiunea de Advertising a fost castigata de echipa Panda (2 FJSC-isti si 3 SNSPA-isti). Unul din cei doi FJSC-isti este colega mea de redactie, Laura Culita. Detaliu pe care l-am aflat abia atunci.

Vineri, Laura a castigat un premiu, si-a sarbatorit in avans ziua de nastere, a primit un parfum si o carte si a trimis mailul de ramas bun. Pleaca la Business Magazin, dupa 10 luni la Wall-Street. Laura mi-a fost initial colega la The Bullet, apoi s-a angajat la WS, la doua luni dupa mine. Am crezut mereu ca e o fata care vorbeste putin, dar scrie mult si bine. Am descoperit in ultima vreme ca nu e asa (prima parte, bineinteles). Eu ii doresc mult succes la BM, sa-i placa ce face si sa invete tot ce-si doreste, inclusiv cum sa spuna „povesti de business”.

Aprilie 24, 2008

Un scriitor despre cititorii sai

Filed under: events, personale — animist @ 8:40 pm

 

 

 

 

 

Pierzi controlul asupra modului in care e perceputa cartea ta din momentul in care i-ai dat drumul spre tipografie. Cartile lui Orhan Pamuk sunt interpretate diferit in fiecare colt al lumii. Daca europenii cauta printre randuri argumente pentru care Turcia ar trebui sa adere la Uniunea Europeana si subtilitati despre problema turco-franceza a kurzilor, asta nu inseamna ca Pamuk scrie despre UE si kurzi.

Daca americanii vor sa inteleaga, din cartile lui Pamuk, ce inseamna islamismul si cum arata teroristii care le-au daramat turnurile, asta nu inseamna ca Pamuk scrie despre islamism si terorism.

Daca asiaticii incearca sa gaseasca in cartile lui Pamuk echilibrul dintre pastrarea traditiilor si infruptarea din bucuriile Occidentului, asta nu inseamna ca Pamuk scrie despre traditii si echilibru.

Daca jurnalista de la EVZ crede ca alb, rosu si negru – culori ce se regasesc in titlurile cartilor lui Pamuk formeaza spectrul pietrei filosofale, asta nu inseamna ca Pamuk isi imbraca scrisul in simbolism.

Pamuk spune ca a renuntat deja sa-si mai bata capul cu modul in care cititorii lui ii interpreteaza cartile. Stie ca ei vor gasi intelesuri pe care el nu a vrut sa le dea si ca ii vor citi cartile in alte limbi si limbaje decat cele in care el le-a scris. Pamuk nu incearca sa explice esenta vietii si rostul Turciei in lume. El vrea sa scrie romane frumoase. Povesti despre lucruri pe care le-a trait si despre Istanbulul pe care il cunoaste. Atat.

Daca Pamuk nu a vorbit, la conferinta de miercuri, despre studiile lui de jurnalism, asta nu inseamna ca evita sa-si aminteasca de o cale pe care nu a apucat sa o urmeze. Nu este un jurnalist ratat. Este, pur si simplu, un om care s-a inscris la o facultate ca sa-si amane stagiul militar.

Foto: Cotidianul

Martie 26, 2008

Bal, premii si cantece la IAA

Filed under: companii, events, jurnalisti, marketing, media, publicitate — animist @ 1:05 am

„Aveti grija ce proiecte finantati”, le-a spus Cristian Mungiu publicitarilor din sala, dupa ce le-a amintit ca industria lor e unul din cei mai importanti finantatori ai filmului romanesc. Cu aceeasi atitudine modesta, cu vorbele abia receptate de microfon, in blugi si in solex, Mungiu a primit seara asta inca un premiu. Cel al IAA Excellence Awards. Sala l-a aplaudat puternic si sincer.

Cand Felix Tataru spunea, prin 20 februarie, ca vrea sa organizeze niste premii de excelenta in comunicare acordate pe criterii subiective, aveam retineri fata de cum va iesi toata treaba. Ei, i-a iesit. Premiantii au format un amestec colorat de publicitari, oameni de media, jurnalisti, marketeri si manageri, tineri si batrani. „Explicatiile” premiilor au variat de la succese internationale la clasicul „pentru intreaga activitate”. Cert e ca numele erau atat de cunoscute si unele chiar atat de indragite incat nu lasau loc pentru comentarii.

Pe scurt: Mihai Ghyka, fost director InBev Romania, pentru rezultatele financiare din 2006 ale companiei; Catalin Tolontan pentru blog si pentru atitudine; Elena Ionita (Leo Burnett) pentru premiul la festivalul APG; Costin Popescu (Cap) pentru felul in care isi conduce agentia; Adrian Sarbu pentru functia de COO la CME si pentru inovatie; Costas Kapetanopoulos (Cosmote) pentru campania de trei milioane de sms-uri pentru surzii din Romania;  Roxana Popa (P&G) pentru  brandul Tide in Europa; Jose Toscano (Millennium Bank) pentru bradul din piata Unirii; Cristian Mucichescu pentru intreaga cariera; Mihai Botarel (Leo Burnett) pentru Cannes-ul pe creatie; Corina Bernschutz si Alexandru Pomana(Starcom) pntru Cannes-ul pe media; Alexandra Gatej (Unilever) pentru functia internationala. Si, evident,CristianMungiu pentru emotii colective la romani.

Da, i-a iesit.

Martie 15, 2008

Internetul si publicitatea in petrecere

Filed under: events, internet, jurnalisti, personale, publicitate, romanian blogging — animist @ 9:46 pm

Seara trecuta, doua industrii interesante s-au pus pe chefuit.

Pe la ora 22.00, coboram din taxi in fata clubului Fabrica. Tot in fata clubului astepta o coada de vreo 40 de oameni. Ce naiba? Toata pustimea la RoBlogFest (zise pustoaica)! Doua minute mai tarziu, se aseza cuminte la coada Dragos Stanca. La trei randuri in fata lui statea la taclale Radu Ionescu, in timp ce Vlad Petreanu facea poze multimii. Se intra pe baza unor liste. Asa ca mai putini adolescenti dornici de zvapaiala si plin de oameni cunoscuti din Internet. De la Orlando la Zoso, cred ca puteai gasi pe oricine.

Atmosfera la 22.20 era chill si friendly. Oamenii stateau de vorba la un pahar, pe o muzica nici prea tare, nici prea techno. Practic, lumea se adunase pentru a se intalni cu alta lume si mai putin pentru a afla castigatorii – cei la care ne asteptam, de fapt.  Aceleasi nume isi imparteau podiumul, in diferite combinatii. Marii castigatori: Jeg (cel mai bun blog, popular) si Tolo (cel mai bun blog, jurizat). Restul premiilor, aici.

Eu m-am intalnit cu colegi „de industrie”, ca sa zic asa, mai putin cu cei de breasla. Jurnalistii nu au parut prea interesati de marea blogareala. Publicitari putini, in afara de gasca de la Grafitti BBDO, care au fost parteneri ai evenimentului. Am dansat, am vorbit, am ascultat, am baut votca cu suc de portocale si am fost lovita in fata, la propriu, de un tricou rosu de la Adobe, aruncat de organizatori. E rosu, marimea L si are o inscriptie cu „All work, no play”.  

Pe la miezul noptii, paraseam Fabrica pentru petrecerea altei industrii: cea de publicitate. Friends Advertising au implinit cinci ani si s-au sarbatorit printr-o petrecere in clubul Rooms. Atmosfera, mult mai intima decat dincolo, cu poze ale „prietenilor” ruland pe perete si cu un Prince deghizat si usor scary. Petrecerea avea un iz cald de home made, chiar daca cei de la Friends au avut cateva sute de invitati.

Aici mi-am gasit si colegele de scriitura pe media & advertising, adunate pe cateva canapele din piele. Mi-am reluat votca cu portocale si m-am alaturat lor, pentru a stabili detaliile unui calendar imaginar cu creativi chipesi 🙂  

Februarie 12, 2008

Weekend printre munti si printuri

Filed under: events, publicitate, travel — animist @ 12:07 am

Altfel spus, AdPrint 2008, care a avut loc intre 7-10 februarie la Brasov. AdPrint e un festival romanesc de publicitate care a ajuns sa fie cunoscut la nivel european si se numara printre putinele festivaluri din lume care se apleaca exclusiv asupra printului. De inscris s-au inscris 170 de echipe de creatie din Europa, dar de castigat au castigat putine.

Printre norocosi s-au numarat si ai nostri Graffiti BBDO, cu doua premii, si Saatchi & Saatchi si Grey, cu cate unul. Insa cei care au ras tot (sau macar crema din varful prajiturii) au fost cei de la agentia spaniola Contrapunto, parte a retelei BBDO. Spaniolii au venit cu trei printuri dragute pentru campania Smart Eco (mai jos) si au castigat Agency of Angels (cea mai buna agentie), Rock Angel (cel mai bun print), The Silver Team si Best Use of Copywriting. Interesant si un pic aiurea mi s-a parut faptul ca Smart se numara printre sponsorii festivalului…

field-copia.jpg forest-copia.jpg stones-copia.jpg

In rest, toate bune si frumoase, soare la Brasov, oameni interesanti si petreceri „grele”. Eu cred ca le-a iesit celor de la Millenium cu organizarea. 

Ianuarie 23, 2008

Cu Iliescu in club

Filed under: events, jurnalisti, politicieni, romanian blogging — animist @ 1:17 am

Marti seara, Club A. La invitatia Asociatiei Consumatorilor de Media, fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, blogger, urma sa participe la o discutie cu bloggeri si studenti la jurnalism. Asa a si fost. Decorul s-a completat cu ziaristi, cameramani, stative si lumini, iar Iliescu a aparut dupa sfertul academic.

Dupa o scurta trecere in revista a istoriei Club A, Iliescu ne-a spus ca blogosfera este o componenta a democratiei. Bonus: „o noua forma de manifestare a societatii civile” si „un mijloc de influentare. limitat„. Fostul presedinte si-a facut blog pentru ca era atras de tineretea blogosferei si de ideile ce se perindau prin ea. De aici s-a ajuns la cat de „stangace” e intelectualitatea romaneasca in realitate si la agresivitatea intelectualilor de dreapta.

Trezirea2007 a spart atmosfera ideologica si l-a intrebat pe presedinte cum a ajuns de la „mai animalule” la blog. Sintagma a fost rodul speculatiei, vine raspunsul; in realitate a fost asa: „mai, baiatule, e frumos sa va manifestati ca animalele?” 🙂

Iliescu ne mai spune ca blogul nu are legatura cu anul electoral si ne asigura ca tot ce citim pe ioniliescu.wordpress.com e scris de el. La partea tehnica mai primeste ajutor. Minutele urmatoare s-au umplut cu ideologii politice, cu CPUN si CFSN; cu Basescu, care nu il mai cheama pe Iliescu la Cotroceni, desi Constantinescu o facea; cu discutii despre sansele ca Romania sa aiba o femeie presedinte. 

Bloggerii au vorbit destul de putin, iar dintre ei i-am retinut pe Cristi, care zicea ca vrea sa citeasca si altceva pe blogul lui Iliescu in afara de politica, pe Mihnea Georgescu, cu al sau „Iliescu apare, soarele rasare” si pe Piticu, cu „Domnule presedinte, va uitati la taste atunci cand scrieti la calculator?”   

Se da inchiderea si toata ceata de jurnalisti, microfoane si camere de filmat se muta pe scena. Iliescu coboara, ceata dupa el. Se face un blocaj la intrare, lumea se inghesuie, intinde reportofoanele, se ridica pe varfuri… Nici o sansa sa ajungi la el. Pauza de tigara. 

Epilog: o bere cu bloggerii, ocazie cu care am vazut poze si filmulete cu catelul absolut fenomenal al lui Cristi. E husky si respira aer curat de Brasov.  

Noiembrie 30, 2007

Networked Media, la TVR

Filed under: events, internet, media, publicitate, tv — animist @ 5:41 pm

Cu intarizerea obisnuita, sa vorbim un pic despre evenimentul organizat de Ericsson ieri la TVR. S-a discutat despre conceptul de „networked media” – un ecosistem din care fac parte media, Internetul si telecomul, infratite pentru a-i oferi consumatorului continut proaspat, atipic, accesabil prin PC, mobil sau televizor.

Mi-a placut ca au fost adusi oameni din toate directiile: televiziuni clasice si online, telecom, presa scrisa, agentii de publicitate, regii, blogosfera, neogensfera, chiar si institutul national de statistica. Mi-a mai placut formatul evenimentului, atipic pentru zona de business/media. A fost practic, o emisiune televizata, cu Andi Moisescu moderator, scaune pe un picior si cameramani vorbareti. Si bineinteles, ca la orice talk-show, mai multe glume si mai putina informatie… cel putin pe la sfarsit.

Dintre oamenii prezenti: Ada Rosetti, Kiki Vasilescu (MediaPro), Sergiu Mihalcea(EvoTV), Bogdan Enoiu, Bianca Vlaston (Hotnews), Ionut Oprea, Calin Fusu si Zoso (via antepenultimul, am aflat ca ultimii doi, impreuna cu Arhi, au pus la cale un nou proiect, destul de amuzant: „Neogen Newz”, bineinteles, pe Neogen.TV) .

P.S. si off the topic: unul din lucrurile care m-au impresionat in mod placut la eveniment a fost urmatoarea secventa: la sfarsitul celui de-al treilea panel, unul din invitatii speciali, un domn de la Dentsu Italia, s-a indreptat glont spre unul din oamenii „tehnici” din spatele studioului, cel care probabil ca i-a rulat filmuletul pe ecran, i-a multumit si i-a strans mana. Un gest pe care rar il intalnesti, si daca tot il cauti, nu te orienta spre VIP-urile business-ului autohton.

Noiembrie 22, 2007

Inspire 2008

Filed under: events, marketing — animist @ 10:12 pm

Mie mi-a placut Inspire. A fost un eveniment fresh, cu oameni iuti si idei faine. De la alpinsitul proaspat scapat din lanturile unor salbatici, care ne povestea cum in urma cu doua zile nu stia daca va mai vedea rasaritul soarelui sau pamantul romanesc, pana la patronul Fru fru, care ambaleaza morcovi taiati si ii ofera cadou din partea casei.

Favoritii mei: strategul IKEA si Mark Earls, autorul conceptului de marketing de masa, un om numai bun de intervievat

Noiembrie 7, 2007

Toamna se numara PR-istii

Filed under: events, public relations, wall-street — animist @ 12:34 pm

Am fost seara trecuta la gala Romanian PR Award. Evenimentul s-a tinut la Opera Nationala Bucuresti, semn de distinctie, dupa cum remarca si unul din invitatii internationali de dimineata.

Pe scurt, castigatoarea serii, PR Agency of the Year, a fost Pleon Graffiti, cu sase campanii nominalizate. Sunt mandra si ma bucur pentru colega mea de grupa, Andrada Morar, care face parte din echipa Pleon si a lucrat chiar la proiectele Pepsi, ce s-au numarat printre nominalizari. Era foarte zambareata inainte de gala si spunea ca imi pregateste o surpriza.. intr-adevar.

In rest, Comunicatorul Anului a fost desemnat Cristian Mungiu, care nu a participat la eveniment. Alte nume premiate: The Practice, Ogilvy PR, McCann PR, Vitrina Advertising, V+O Communication, Gheorghe Moisescu, GMP PR, Tempo PR si clientii Petrom, Pepsi, Dacia, Bergenbier, MOL, Avon Romania, Cosmote, Carpatcement Holding, Horeca SRL, LaborMed Pharma, Coca-Cola, Fundatia Sensiblu, Horeca SRL.

Pentru detalii, aici. Oricum, campaniile vor aparea pe site-ul Romanian Pr Award.    

Older Posts »

Blog la WordPress.com.