EvZ: a murit omul-ziar

O analiza interesanta a echipei de media a EvZ scoate in evidenta un fenomen prin care trec ziarele romanesti: se distanteaza, incet-incet, de oamenii cu care se identificau in trecut, trec de la „presa de autor” la businessuri complexe, cu publisheri, directori, redactori-sef, patroni si jurnalisti.

Obae si echipa lui ne amintesc de perioadele in care EvZ era al lui Cristoiu, respectiv Nistorescu, cand Romania Libera era a lui Bacanu, cand Adevarul si apoi Gandul erau ale lui CTP si cand Ziua era a lui Sorin Rosca Stanescu. Rand pe rand, toti acesti oameni au renuntat la functiile de conducere pe care le aveau la ziar si au redevenit simpli (mult spus) jurnalisti.

O data cu aglomerarea pietei, cu cresterea importantei publicitatii si cu concentrarea in trusturi, institutiile media s-au transformat din porta-vocile unor personaje in sisteme bine structurate, care urmaresc profitul.

Mi se pare interesanta observatia lui Dragos Stanca, manager care crede ca in mai putin de 10 ani va disparea si „presa de patron”, o data cu listarea institutiilor media la bursa.

Liliana Serban pleaca de la Pleon

A fost un comment anonim la un articol din Hotnews, niste „surse din piata” si o confirmare din partea Pleon. Sefa agentiei, Liliana Serban pleaca. Incotro? Ramane de vazut. Umbla vorba ca ar vrea sa paraseasca tara… dar asteptam detalii.

Noul val in Internetul romanesc

Cam asa suna titlul unui articol care a aparut marti in Wall-Street. Revin acum asupra lui pentru ca am avut doua zile incarcate, fara timp de scris pe blog (si pentru ca nu pot sa dorm :)). Ideea era sa adunam cativa antreprenori tineri, cu idei si cu o oarecare vizibilitate si sa ii lasam sa ne povesteasca despre ei. Pentru ca toata lumea ii stie pe Calin Fusu, Orlando Nicoara, Vlad Stan, Mihai Seceleanu si Rachad El Jisr – „dinozaurii netului”. Si pentru ca in ultima vreme baietii au mai aparut prin presa, bloguri si concursuri de antreprenoriat.

Formula finala a fost: Vladimir Oane, Filip Chereches Tosa, George Lemnaru, Alex Brie, Mircea Scarlatescu si Emi Gal. Ei, mie mi-a facut placere sa vorbesc/schimb mailuri/scriu cu si despre ei. Poate pentru ca, dintre toate persoanele despre care am scris pana acum, ei au fost cei mai apropiati de varsta mea. Dar si pentru ca am aflat cate ceva din povestile lor, din ambitiile lor si din filosofia lor de business. Am invatat ca netul nu e chiar un univers utopic in care arunci o moneda si scoti un milion. Ca e nevoie de multa munca, de cunostinte, de o echipa si de bani.

Spre deosebire de alte „surse”, ei au fost mai deschisi, mai glumeti, mai dispusi sa dea explicatii sau sa isi faca, de nevoie, poze la perete. Mie mi-au transmis un strop de optimism si vreo doi de curiozitate – de a afla mai mult, de a vedea cum continua povestea, cum se vor intelege cu lumea asta virtuala si cand vor face primul milion 🙂  

Cu Iliescu in club

Marti seara, Club A. La invitatia Asociatiei Consumatorilor de Media, fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, blogger, urma sa participe la o discutie cu bloggeri si studenti la jurnalism. Asa a si fost. Decorul s-a completat cu ziaristi, cameramani, stative si lumini, iar Iliescu a aparut dupa sfertul academic.

Dupa o scurta trecere in revista a istoriei Club A, Iliescu ne-a spus ca blogosfera este o componenta a democratiei. Bonus: „o noua forma de manifestare a societatii civile” si „un mijloc de influentare. limitat„. Fostul presedinte si-a facut blog pentru ca era atras de tineretea blogosferei si de ideile ce se perindau prin ea. De aici s-a ajuns la cat de „stangace” e intelectualitatea romaneasca in realitate si la agresivitatea intelectualilor de dreapta.

Trezirea2007 a spart atmosfera ideologica si l-a intrebat pe presedinte cum a ajuns de la „mai animalule” la blog. Sintagma a fost rodul speculatiei, vine raspunsul; in realitate a fost asa: „mai, baiatule, e frumos sa va manifestati ca animalele?” 🙂

Iliescu ne mai spune ca blogul nu are legatura cu anul electoral si ne asigura ca tot ce citim pe ioniliescu.wordpress.com e scris de el. La partea tehnica mai primeste ajutor. Minutele urmatoare s-au umplut cu ideologii politice, cu CPUN si CFSN; cu Basescu, care nu il mai cheama pe Iliescu la Cotroceni, desi Constantinescu o facea; cu discutii despre sansele ca Romania sa aiba o femeie presedinte. 

Bloggerii au vorbit destul de putin, iar dintre ei i-am retinut pe Cristi, care zicea ca vrea sa citeasca si altceva pe blogul lui Iliescu in afara de politica, pe Mihnea Georgescu, cu al sau „Iliescu apare, soarele rasare” si pe Piticu, cu „Domnule presedinte, va uitati la taste atunci cand scrieti la calculator?”   

Se da inchiderea si toata ceata de jurnalisti, microfoane si camere de filmat se muta pe scena. Iliescu coboara, ceata dupa el. Se face un blocaj la intrare, lumea se inghesuie, intinde reportofoanele, se ridica pe varfuri… Nici o sansa sa ajungi la el. Pauza de tigara. 

Epilog: o bere cu bloggerii, ocazie cu care am vazut poze si filmulete cu catelul absolut fenomenal al lui Cristi. E husky si respira aer curat de Brasov.  

Serial „Virtual” in miez de noapte

Antena1 difuzeaza in aceasta seara, de la 00.00, primul episod al serialului „Virtual”. Dupa cum ne explica Mona Mitarca, autoarea scenariului, fiecare episod va spune o poveste despre oameni si tehnologie. Despre oamenii care se indragostesc de necunoscuti prin chat-uri, despre copiii care folosesc la scoala telefoane mobile, despre cat rau si cat bine ne pot face gadget-urile astea, despre sex chat.

E o tema noua/putin exploatata in productia romaneasca si sunt foarte curioasa cum va fi transpusa pe sticla. Scenarista e o persoana cu idei bune; a predat, in urma cu cativa ani, la FJSC, iar apoi la Universitatea Media.

Curios, Antena1 nu si-a promovat pana acum noul serial, atipic poate pentru grila sa de programe. Asteptam sa vedem primele episoade si revenim (sper sa ma prinda miezul noptii prin case de oameni cu televizor :)). Mai multe informatii aici. 

„Fabrica de fericire” se deschide la 20.30

Filmul Coca-Cola „Fabrica de Fericire” intra si in Romania, pe ecranele televizoarelor. Pe toate. Coca-Cola a cumparat cate 3’30” – durata filmului – pe fiecare post de televiziune, la ora de prime-time 20.30. Nu stim cat i-a costat asta. Dar stim ca McCann se ocupa de implementarea campaniei si ca in Bucuresti au fost amplasate doua automate de Cola la care, daca te uiti prin orificiul pentru monezi, vezi filmul. Pentru ca e foarte apreciat worldwide, conceptul „Fabrica de fericire” va fi pastrat si reactualizat si in urmatorii ani.

De pe YouTube:

Aveti Financiarul?

„Ziarul Financiar, vreti sa spuneti”? Acesta e raspunsul pe care l-am primit la primele trei chioscuri de ziare la care am intrebat de noul ziar de business al lui Voiculescu (a se lucra la distributie). Vanzatorul celei de a patra gherete mi l-a intins, insa, cu un zambet. „E nou, sa stiti”!

Asa am intrat, dupa doua zile de stat cu nasul intre cursuri si tutorate, in posesia celui de al treilea numar al Financiarului. Si acum, sa trecem de la mininaratiuni introductive, la bullet-uri.

De bine:

• are un design prietenos, desi nu iesit din comun. Sunt haioase desenele din partea de mijloc-sus a fiecarei pagini.
• are o casuta redactionala detaliata pe a doua pagina: fiecare om din redactie, management sau dtp cu functia si locul bine stabilite – nu vezi asta prea des
• are sectiuni de ancheta si reportaj – din nou de apreciat, mai ales la un ziar de business
• are o sectiune in limba engleza
• gasim cateva articole ok

De rau (sau de asteptat imbunatatiri):

• ziarul asta imi inspira o socio-economie cu un pronuntat iz politic. Cred ca ar fi mai bine sa se hotarasca. Doua poze cu Basescu in acelasi ziar financiar mi se par prea multe. La fel cum nu vad locul unui articol intitulat „Unde-i mapa lui Basescu„? sau a unui intertitlu ca „Smecheria lui Mischie„.
• prea mult „regres democratic”, „coruptie” si „Melescanu” – cu figura-i zambitoare asezata pe pagina intai, dar sustinuta doar de o stire (pardon, un lead scris prost pe cateva randuri). La sfarsit, un Dan Voiculescu, care declara ca NU se baga in conflictele lui Basescu.
• nu vad de ce analiza rezultatelor unor studii mai mult sau mai putin recente ar intra la categoria „Eveniment”
• imbucuratoarea ancheta este de fapt o analiza
• reportajul este… umoristic, prin metafore fortate sa impinga bine textul in categoria reportajelor, cu fraze lungi si ilizibile (citez: „monstrul de peste 400 de tone este condamnat si astazi sa-si traiasca istoria in apele raului Arges„, „nisipul a infierbantat mintile miliardarilor de carton, care in disperarea imbogatirii peste noapte…„, „semnalul de alarma tras de preot primariei a ramas inca fara vreun ecou„, „zecile de utilaje de extras nisipul din trecut isi mai fac si astazi simtita prezenta la Arges, dar pe furis, noaptea„, s.a.m.d)
• cateva articole cu note subiective clare
• putine stiri

Mi-as dori de la Financiarul sa se scrie astfel incat sa nu simt ca apartine unui om politic. Sau si mai rau, sa se simta si ce orientari are respectivul om politic. Mi-as mai dori sa fie scris mai bine, ancheta sa fie ancheta, iar reportajul sa nu fie un decupaj dintr-o nuvela melodramatica. Totodata, e devreme si are destul timp pentru imbunatatiri… iar eu revin la expus pareri dupa ce citesc mai multe numere.

Au mai scris despre Financiarul Bradutz, Iann, Alex si Comanescu

De ce scriem?

Cristi Lupsa, Senior Editor la Esquire, si-a facut blog despre scriitura. Despre a scrie.

Eu m-am indragostit de Esquire de la primul numar si asta parte datorita articolului lui Cristi despre Nemescu. Un articol pe care l-a scris dupa ce a vorbit cu o gramada de oameni care au facut parte din viata regizorului: parintii, iubita, prietenii, profesorii din facultate, colegii. Era ceva… nou. Articolul din al doilea numar, un eseu personal in care isi publica pe hartie lucioasa nedumeririle despre gradul de inchegare pe transversala a familiei sale, m-a convins sa ma inscriu la cursul de jurnalism narativ pe care il preda la CJI.

Nu prea stiam ce-i aia jurnalism narativ. Nici acum, dupa aproape trei luni, nu stiu. Cristi ne-a intrebat din nou miercuri seara, la curs, cum am explica acest concept… nu prea ne-a iesit.

As putea enumera acum o serie de motive pentru care imi place jurnalismul narativ – din cat am reusit sa inteleg pana acum din el – sau o serie de motive pentru care il admir pe Cristi. O sa ma rezum la unul: are curiozitatea, curajul si cunostintele pentru a se apleca asupra actului de a scrie in sine. Are idei multe si bine definite despre cum e sa scrii: scrisul e disciplina, tehnica, se invata, se exerseaza, se slefuieste si, cel mai important, se rescrie.

Un blog in care sa scrii in fiecare zi despre cum e sa scrii, fara sa devii repetitiv sau plictisitor, e o tentativa indrazneata. Pana acum, inceputul e bun. Am regasit in primele postari multe din ideile pe care ni le-a spus la curs. Ce mi-a placut cel mai mult insa a fost reactia in lant pe care a provocat-o pe cateva bloguri: oamenii s-au apucat sa scrie despre motivele care ii determina sa scrie.

„Relatia ta cu scrisul” a fost prima tema pe care am primit-o la cursul de jurnalism narativ. Eu am ametit-o complet. Am scris un textulet fortat si un pic artificial despre cum imi ies mie lucrurile bine atunci cand nu le dau prea multa atentie. E unul din textele alea pe care preferai sa nu le fi scris si pe care ai vrea sa le stergi din memorie… concluzia simpla ar fi ca imi este greu sa descifrez motivele pentru care scriu. Nu am o relatie de cand lumea si pamantul cu scrisul, nu vad actul in sine ca pe un partener fara de care nu mi-as putea imagina viata.

Stiu ca nu as putea scrie un roman despre mine. Nici macar un eseu mai lungut. Dovada e (zambet) ca nici primul task mai mare pe care l-am primit la curs – un eseu personal – nu mi-a iesit prea bine. L-am invartit un pic, m-am chinuit un strop, dupa care am decis sa il schimb cu un text despre garsoniera mea. Si iata cum a aparut referentul. O alta concluzie destul de simpla ar fi ca imi e frica sa intorc camera cu obiectivul spre mine si sa privesc. Atunci cand am la cine sau la ce sa ma uit, un obiect ce se lasa descoperit, lucrurile se simplifica instantaneu. Vorbesti cu un om, incerci sa intelegi un fenomen si atunci a scrie devine usor, natural, cu sens. Scriu pentru ca gasesc in exterior „motive” care sa ma faca curioasa, sa ma determine sa ma apropii de ele, sa le inteleg si sa le explic. Si apoi sa impartasesc si altora concluziile sau procesul… cat mai bine.

Ok, acum ma opresc pentru ca imi dau seama ca ceea ce am scris aici nu prea are sens. Pentru ca, prin acest text, tocmai mi-am explicat motivele pentru care scriu. Dar ma linistesc pentru ca imi dau seama ca probabil nu sunt nici complete, nici valabile, asa ca… sa-i dam publish.   

Nu fara concluzia de maximum 10 cuvinte: Scriu pentru ca vreau sa descopar de ce scriu

9am s-a schimbat la fata

Agregatorul de stiri 9am si-a schimbat look-ul. Mult mai compact, mai lizibil, mai ordonat si mai colorat. Noutate: rubrica „Stiri din bloguri„

Straja si emanciparea

 De Revelion, am mers cateva zile la Straja. Pentru necunoscatori, Straja e o statiune montana la 1800 de metri altitudine, deasupra orasului Lupeni, judetul Hunedoara. Eu merg acolo cu prietenii in fiecare iarna, de cinci ani incoace. Straja ne place pentru ca: este mult mai putin aglomerata decat binecunoscutele Predeal, Azuga, Busteni, Sinaia, Stana de Vale, Poiana Brasov; are partii lungi si faine – in Straja se afla si cea mai lunga partie din tara; preturile sunt rezonabile. Si e frumusica foc.

Mie imi placea sa ma gandesc la Straja ca la un soi de Vama Veche – un loc desprins de lume, slab populat, in care te cazezi la localnici si duci o viata basic. Acum cinci ierni, in Straja exista un singur minimarket, foarte prost alimentat de altfel. Nu avea nici apa plata/minerala, asa ca atunci cand ni s-a terminat apa din butoi la cabana am inceput sa topim si sa fierbem zapada ca sa avem ce bea.

Fast forward patru ani: Straja are pizza delivery non-stop – ti-o aduce cu atv-ul la cabana. De-a lungul anilor, au tot rasarit cabane, ca ciupercile dupa ploaie. Din ce in ce mai mari. In urma cu doi ani s-a ridicat zglobie si ditai pensiunea de trei stele, pe langa mai vechile „Mara”, „Claudiu”, „Oana”, „Daria” etc.

Anul acesta au bagat cablu TV, au asfaltat drumul – pana atunci din pamant batatorit, au modernizat vechea discoteca intr-o fitosenie cu house, sclipici si chelnerite cu ecusoane electronice… ma astept sa gasesc la anul un Mc si un KFC, un SPA si vreo doua sucursale de banci. So, salvam Straja?