Simina Mistreanu

Aprilie 24, 2008

Un scriitor despre cititorii sai

Filed under: events, personale — animist @ 8:40 pm

 

 

 

 

 

Pierzi controlul asupra modului in care e perceputa cartea ta din momentul in care i-ai dat drumul spre tipografie. Cartile lui Orhan Pamuk sunt interpretate diferit in fiecare colt al lumii. Daca europenii cauta printre randuri argumente pentru care Turcia ar trebui sa adere la Uniunea Europeana si subtilitati despre problema turco-franceza a kurzilor, asta nu inseamna ca Pamuk scrie despre UE si kurzi.

Daca americanii vor sa inteleaga, din cartile lui Pamuk, ce inseamna islamismul si cum arata teroristii care le-au daramat turnurile, asta nu inseamna ca Pamuk scrie despre islamism si terorism.

Daca asiaticii incearca sa gaseasca in cartile lui Pamuk echilibrul dintre pastrarea traditiilor si infruptarea din bucuriile Occidentului, asta nu inseamna ca Pamuk scrie despre traditii si echilibru.

Daca jurnalista de la EVZ crede ca alb, rosu si negru – culori ce se regasesc in titlurile cartilor lui Pamuk formeaza spectrul pietrei filosofale, asta nu inseamna ca Pamuk isi imbraca scrisul in simbolism.

Pamuk spune ca a renuntat deja sa-si mai bata capul cu modul in care cititorii lui ii interpreteaza cartile. Stie ca ei vor gasi intelesuri pe care el nu a vrut sa le dea si ca ii vor citi cartile in alte limbi si limbaje decat cele in care el le-a scris. Pamuk nu incearca sa explice esenta vietii si rostul Turciei in lume. El vrea sa scrie romane frumoase. Povesti despre lucruri pe care le-a trait si despre Istanbulul pe care il cunoaste. Atat.

Daca Pamuk nu a vorbit, la conferinta de miercuri, despre studiile lui de jurnalism, asta nu inseamna ca evita sa-si aminteasca de o cale pe care nu a apucat sa o urmeze. Nu este un jurnalist ratat. Este, pur si simplu, un om care s-a inscris la o facultate ca sa-si amane stagiul militar.

Foto: Cotidianul

Anunțuri

Aprilie 14, 2008

Un blog nou, intr-o zi mare

Filed under: jurnalisti, personale, romanian blogging, wall-street — animist @ 10:17 pm

E 15 aprilie de mai bine de o ora. De mai bine de ora, Claudiu Vrinceanu are 24 de ani. vrinceanu.ro are 24 de ore.

Daca derulam caseta inapoi cu vreo sapte luni, dam de o zi calda de toamna in care eu si Claudiu puneam pariu ca ne facem amandoi blog pana la 1 octombrie. Imi datoreaza si acum o sticla de vin, sau ce alta bautura alcoolizata o fi fost obiectul ramasagului nostru.

Dar iata ca pe 14 aprilie a vazut lumina blogosferei si vrinceanu.ro, blog de business. Claudiu scrie despre business si online publishing, despre ceea ce ii place si ceea ce il enerveaza, fara rabat de la politica. Are trei posturi pana acum si eu ii urez la mai multe.

Pentru necunoscatori, Claudiu Vrinceanu e seful meu si al celor noua colege de la Wall-Street. E tanar, chipes si istet, ii place sa scrie despre banci, prefera sandvisurile cu pui si salata, are multe idei si multa rabdare. Detalii aici. In plus, are 24 de ani. La multi ani, Claudiu!

Doua rele, una buna

Filed under: personale — animist @ 9:32 pm

Ce faci intr-o zi cand te trezesti tarziu pentru o conferinta la care stii ca oricum nu vei putea sta pana la capat? Pentru ca trebuie sa pleci la facultate, sa semnezi condica de prezente si dupa aceea sa fugi mai departe. Ca sa suporti aerele unui om prost-dispus, caruia ii ceri doar zece minute pentru un interviu. Dupa care ramai blocata in intersectie la Obor, schimbi doua taxiuri, alergi prin ploaie si tot ratezi examenul la Internet.

Te intorci acasa si stii ca mai ai de dat telefoane, de vorbit cu oameni pe mess si de scris doua articole si vreo zece mailuri.

Mie imi place meseria asta. Dar uneori parca uit de ce. Pentru ca ma agit prea mult, dorm prea putin, mananc prea multe prostii. Si, la final de zi, te intrebi cui ii pasa de lucrurile pe care le scrii tu, cine va tine minte articolul tau de patru pagini de Word, cine va avea macar rabdare sa-l citeasca pana la capat. Cui ii va pasa ca tu l-ai scris seara tarziu, dupa un interviu si un examen ratate, plus o alergatura prin ploaie? Parca nici tie nu iti mai pasa. Vrei sa bei un pahar cu lapte si sa dormi.

Dar suna telefonul si un om iti zice ca pdf-ul pe care i l-ai trimis pentru niste legende de poza l-a facut sa lacrimeze. Ca e cel mai sincer lucru care s-a scris pana acum despre el. Si atunci iti aduci aminte de ce iti place meseria asta.

Blog la WordPress.com.