“Si asta nu e tot”. Imi intinde o plasuta neagra din material textil. “Am inteles ca-ti place tangoul”.

Si aici o paranteza: de cateva luni bune vreau sa ma apuc de lectii de tango. Mi-am dat seama dupa niste incercari ca nu-mi face nici o placere sa merg la sala (am incercat trei luni) si ca, in rest, nu fac miscare mai deloc. Dansul parea solutia perfecta – distractiv, implica miscare si muzica. Tangoul imi place mult, chiar daca n-am invatat niciodata sa-l dansez. Cautasem pe net locuri unde se fac cursuri (chiar gasisem unul simpatic, Casa de Tango). Dar nu-mi gaseam partener si foloseam asta ca motiv sa “procrastinez”.

Am primit plasuta de la pufulete. “Si asta nu e tot”. Usa s-a deschis, colega mea Lucia a dat drumul la muzica si au intrat un barbat si o femeie care au inceput sa danseze un tango incantator. Apoi au inceput sa danseze si pufuletii, imbratisati. Eu am incremenit, cu un zambet larg pe buze. Dar nu asta trebuia sa fac. In plasuta aveam niste pantofi superbi de tango pe care a trebuit sa-i incalt si sa dansez cu… Marian, profesor la Casa de Tango Am fost, bineinteles, praf, dar Marian era rabdator. “Tangoul e o invitatie, eu te invit, e simplu”. Apoi Marian ne-a povestit despre tango, colegul Gege a dansat cu Oana, partenera lui. Toti zambeam ca niste copii. Andreea, draga mea prietena care lucreaza la The Practice (agentia de PR a Gusto), ne facea poze.

Si acum o alta paranteza: Andreea stia de dorinta mea de a face tango (mi-a fost alaturi la incercarile de a merge la sala) si ma mai intreba din cand in cand, cand ne vedeam, daca m-am inscris. Apoi, candva pe la inceputul saptamanii, Andreea m-a sunat sa ma intrebe daca am sa-i imprumut o pereche de sandale pentru o nunta si cat port la pantof. Ea a fost cea care a complotat cu seful Claudiu ca sa-mi coaca surpriza.

Si cum, bineinteles, asta nu e tot, am primit de la Gusto si un abonament pe trei luni la Casa de Tango

Surpriza a fost gigantica. Abia dupa ce au plecat cu totii m-am dezmeticit si am inceput sa ma bucur. A fost exact lucrul la care nu ma asteptam intr-o joi destul de banala si obositoare. Si, ca sa contextualizam putin surpriza (ca doar ne pricepem la astea), ea face parte din campania Gusto pentru Pufuletii cu Mega-Surprize. Prima componenta a fost surpriza primita de Decat o Revista, pentru care Gusto a fost primul advertiser. Si bineinteles, o Mega Surpriza pentru cititori, care primeau un proiect frumos, funny si neasteptat. Au urmat si vor urma mici explozii de surprize ici si colo (Cristina Bazavan de la Tabu a patit-o si ea).

Partea cea mai misto e ca noi, surprinsii, o sa pregatim impreuna cu Gusto si The Practice Mega Surprizele pentru urmatorii norocosi. Si uite asa, pufuletii astia chiar reusesc sa-ti faca inima sa stea in loc. De surpriza si bucurie

P.S: A primit si blogul meu o Mega Surpriza, nu mai scrisesem pe el de mai bine de un an.

2. Marketing Innovation Conference, 14 mai. Organizat de harnicele mele colege de la IAA Young Professionals, in colaborare cu Futurelab.  Este o conferinta interactiva de o zi, dedicata imbunatatirii si eficientizarii relatiei dintre client si agentie. Invitatele de marca: Marina Natanova, asociat Futurelab in Rusia, si Olga Vaganova, asociat Futurelab in Ucraina. Detalii aici, ce pot sa va spun e ca evenimentul contine o surpriza

So see you there.

SUNT: uimita de cate pot invata de la oameni/inca la redactie, imi fac curaj sa plec

AS VREA: sa calatoresc mult, mult / sa treaca mai repede astea doua zile, sa plec in Franta

PASTREZ: prea multe emotii vechi / un ceas rusesc, cu curea lata

MI-AS FI DORIT: sa scriu mai mult narativ / sa citesc mai mult narativ

NU IMI PLACE: sa ma plimb prin ploaie dimineata / ca n-am ajuns nici azi la cursul de jurnalism online

MA TEM: de batranete, da / ca n-o sa am energie sa ies seara asta

AUD: multi oameni cu aceleasi pareri / Just Jack – Starz in their eyes

IMI PARE RAU: ca nu mananc mai multe fructe / ca a plecat din oras colegul de banca din clasa I, fara sa apuc sa-l vad

IMI PLACE: “acasa” / tacerea din birou. se munceste

NU SUNT: suficient de perseverenta / suficient de sincera cu chestionarul asta

DANSEZ: pana dimineata / dar nu astazi

NICIODATA: –

PAR: mai in varsta decat sunt / obosita. sigur

PLANG: cand mi se pare ca puteam sa schimb lucrurile / de ce?

NU SUNT INTOTDEAUNA: coerenta / concentrata

NU IMI PLACE DE MINE: cand uit de mine / ca n-am mai scris pe blog

SUNT CONFUZA: cand nu reusesc sa-i fac pe oameni sa ma inteleaga / dar imi trece repede

AM NEVOIE: de mama / de somn si vitamax

AR TREBUI: da

Dau leapsa mai departe la Diana si gadjodillo

In ultima mea insemnare de pe acest blog (in urma cu 3 luni si 3 zile), vorbeam despre povestea kosovarului Fisnik Ismaili, care a facut din publicitate un detaliu frumos al proclamarii independentei republicii Kosovo. Fisnik a castigat un Gold Lion la Cannes in iunie anul acesta, ocazie cu care i-am luat si un interviu. Spunea, pe atunci, ca monumentul sau galben nu va fi premiat la festivalul Golden Drum din Slovenia, pe considerente politice. S-a inselat.

Zilele trecute, am baut o apa minerala cu Fisnik pe malul Adriaticei, in Portoroz. Fara reportofon in fata, kosovarul s-a aratat mai putin incantat de Grand Prix-ul proaspat castigat si mai coplesit de toate problemele de acasa, de conflictele ilogice cu clientii agentiei sale de publicitate, de sistemul politic subred din Kosovo, de ritmul lent al progresului si de turatia maxima la care trebuie sa functioneze cei care isi doresc sa schimbe ceva.

Cu toate astea, “Newborn”, facut in zece zile la turatie mare, a fost una din putinele lucrari inscrise la Portoroz care au influentat intr-un fel comunitatea pentru care au fost create. Asta intr-un festival in care membrii juriului au asociat cuvinte ca “poluare” si “publicitate”, iar sintagma “Advertising is dead” era rostita pe la colturi mai in gluma, mai in serios.

Pentru aceasta tema si pentru altele m-am gandit sa-mi resuscitez blogul, pe care l-am neglijat complet vara asta, prinsa intre birou si plimbari. Pentru ca a venit toamna si are multe povesti de spus.

Fisnik Ismaili s-a intors din Anglia in Kosovo ca sa-si faca biznis. S-a apucat de publicitate acum cinci ani, a devenit intre timp numarul unu in Albania si Kosovo si anul asta a reusit sa adune doua premii mari la festivalurile de publicitate Clio si Cannes Lions.

Fisnik a facut in zece zile un monstru de monument galben, menit sa  marcheze proclamarea independentei republicii Kosovo. Pentru asta, a girat cu masina la fierarie, a haituit ministri si a dormit doar 5 ore in 10 zile. Dar spune ca s-a meritat. Il cred.

E o poveste frumoasa, pe care mi-a fost drag s-o spun. Mai ales ca aminteste de Romania anilor ’90 (doar ca noi nu luam premii la Cannes pe atunci).

Detalii aici :)

O idee excelenta a lui Claudiu.

Am mai scris despre revista asta in septembrie si in octombrie. Erau primele mele intalniri cu o colectie de bucati de jurnalism special. Un jurnalism care cauta cu mai multa atentie si care povesteste cu mai multa implicare. Al doilea numar al revistei m-a convins sa ma inscriu la cursul de jurnalism narativ, predat la CJI de Cristi Lupsa, senior editor Esquire.

In cele trei luni de curs am invatat cate ceva despre jurnalismul cu secvente, personaje, dialog, fir narativ. Despre cum sa spui povesti. Am incercat sa spun povestea lui David Neacsu, alpinistul care anul acesta va urca pe cel de-al saptelea varf din Seven Summit (cele mai inalte varfuri de pe cele sapte continente). Neacsu e un om pasionat de munte, obsedat, care va face orice pentru obsesia sa. Isi va pune viata in pericol intr-un trib de salbatici papuasi sau va accepta cu resemnare sa-si piarda sotiile care divorteaza de el din cauza expeditiilor sale interminabile. A fost unul din cele mai frumoase interviuri pe care le-am luat pana acum pentru ca dincolo de informatie, omul mi-a impartasit temerile si dorintele sale, mi-a dat o lectie despre cum sa-ti cresti si sa-ti tii visul in viata.

Povestea lui Neacsu a insemnat inceputul colaborarii mele cu Esquire. Articolul a aparut in numarul din mai, alaturi de povestea unuia din cei mai vechi primari din tara, culeasa tocmai de la Iasi, si de un textulet personal despre femeile-primar. Urmeaza si alte povesti, prin care sper sa vad si sa arat bucati de viata.

Gata, am scris. Cam tarziu, ce-i drept, sper sa fiu mai pe faza data viitoare Revin dupa ce apare numarul de iunie, care arata promitator.

P.S.: La multi ani tuturor copiilor! Ganduri bune la patrat pentru cei nascuti azi

“Nu, nu e un anunt ca avem colegi noi. Ci ca ii cautam – basically ar trebui sa fie perfectionisti, rapizi, de treaba si mai ales … meseriasi in ale PHP-ului si MySQL-ului (varianta formala a anuntului e aici). Atat de meseriasi incat sa raspunda la testul acesta (usor SF pt cunostiintele mele de Pascal si FoxPro, neutilizate din liceu).

Oferta este, credem noi, generoasa (se discuta la interviu, evident). Proiectele InternetCorp & atmosfera cica ar fi cele mai importante ‘avantaje’ (nu sunt convins de asta, dar lumea asa zice ). Acceptam si raspunsuri de la juniori, in masura in care isi bat cat de cat capul sa raspunda la intrebarile testului si daca ne conving la interviu.”

Ce va pot spune eu e ca Internet Corp e un loc misto de munca. La partea cu PHP si MySQL nu ma bag

Effie 2008, festivalul eficientei in publicitatea romaneasca. A fost joi seara in BamBoo si a adunat agentii, clienti, jurnalisti si pe Andi Moisescu. Castigatorii aici. Pe scurt: GMP si Timisoreana – Grand Effie, GMP – 7 premii, McCann Erickson – 6 premii, Leo Burnett – 4 premii.

De retinut: Sorin Psatta a luat Gold Effie pentru prima campanie inscrisa de un publicitar independent, “Nu-ti lasa copilul educat de televizor”, realizata pentru CNA.

De meditat: cum unele agentii iau premiul pentru Sustained Success (succese adunate de-a lungul a cel putin trei ani) pentru conturi pe care le gestioneaza doar de cateva luni. La fel de interesante sunt si premiile castigate de branduri care s-au despartit recent de agentia lor. E emotionant cand clientul urca cu agentia pe scena si ii spune “Ne e dor de voi”. Mda.

Olimpiadele Comunicarii, vineri seara. Recunosc ca am stat in sala doar la inceput, la premiile pentru bloguri, si la sfarsit, la sectiunea Advertising. In rest, am participat la niste discutii despre telefoane mobile, Yahoo si Andrei Rosca si am sorbit dintr-un pahar de Cola care nu imi era destinat. Nu eram organizator.

Sectiunea de Advertising a fost castigata de echipa Panda (2 FJSC-isti si 3 SNSPA-isti). Unul din cei doi FJSC-isti este colega mea de redactie, Laura Culita. Detaliu pe care l-am aflat abia atunci.

Vineri, Laura a castigat un premiu, si-a sarbatorit in avans ziua de nastere, a primit un parfum si o carte si a trimis mailul de ramas bun. Pleaca la Business Magazin, dupa 10 luni la Wall-Street. Laura mi-a fost initial colega la The Bullet, apoi s-a angajat la WS, la doua luni dupa mine. Am crezut mereu ca e o fata care vorbeste putin, dar scrie mult si bine. Am descoperit in ultima vreme ca nu e asa (prima parte, bineinteles). Eu ii doresc mult succes la BM, sa-i placa ce face si sa invete tot ce-si doreste, inclusiv cum sa spuna “povesti de business”.